Florin Busuioc: Tot ce este necesar să se întâmple în Univers, se va întâmpla

Busu. Florin Busuioc. Oricât aș vrea să îl descriu, știți. Îl iubim fără motiv, chiar și când anunță nori, ploi sau frig. 

– De la Florin Luigi Zeno Busuioc de la Mate-Fizică, la atlet de performanță și la Florin Busuioc la IATC, secția Actorie. Un accident la picior și drumul a virat singur, se pare. Crezi în soartă? Sau în „pedigree”? Știu că tatăl tău avea pasiune pentru regie.

– Cred că ceea ce mă definește și definește pe fiecare dintre noi este un concept filozofic care se numește necesitate și întâmplare. Și care zice așa: tot ce este necesar să se întâmple în Univers, se va întâmpla, indiferent de acțiunile și reacțiunile noastre. Așa că toate întâmplările Universului se întâmplă din necesitate. Mi s-a părut absolut firesc să îmbrățișez acest concept filozofic, pentru că e foarte interesant și-mi place.

Bunicul a fost bas la opera din Cluj

– Chiar, tu crezi că talentul se moștenește? Quod capitae, tum sententiae. Eu încă nu m-am edificat, dar tind către una dintre cele două cele mai importante tabere. 

– E posibil să se moștenească. În primul rând, bunicul a fost bas la opera din Cluj. A fost un actor extraordinar care făcea niște roluri de compoziție foarte serioase, foarte importante. Tata i-a moștenit dragostea pentru teatru, pentru actorie. Și, mai apoi, iată că și eu am călcat pe urmele lor.

– Am terminat Teatrologie în 2001, ultima clasă a Mihaelei Tonitza-Iordache. l-am mai prins pe Dem Rădulescu doar primii 2 ani ai studenției mele. Firește, îi vânam replicile. Tu ai terminat la Clasa Dem Rădulescu. Sunt atâtea istorii, amintiri, povești despre Bibu… Unele, desigur, și cam înflorite. Când l-ai întâlnit prima dată și cum v-ați înțeles? Știu că în comisie au mai fost Octavian Cotescu și Olga Tudorache care te-au plăcut mult. Și, totuși, te-a ales Dem Rădulescu.

– M-a ales Dem Rădulescu pentru că el lua clasă în anul acela. Olga Tudorache și Cotescu nu luau clasă. Octavian Cotescu nu știu sigur, dar el s-a prăpădit chiar în vara aceea și n-am mai apucat să-l cunosc personal pe domnul Cotescu. Olga Tudorache mi-a rămas așa ca un soi de mamă în Institutul de Teatru pentru că m-a distribuit și în spectacole pe care le-a făcut la Casandra, mă plăcea destul de tare și am avut o relație foarte frumoasă cu doamna Olga Tudorache. Bine, și cu Dem Rădulescu, sigur că da, care mi-a fost profesor, așa cum ai spus.

Prima întâlnire cu Dem Rădulescu a fost undeva la grădina de vara a Teatrului Tănase, când el avea un spectacol și știu că am fost foarte impresionat de spectacolul acela în care l-am văzut pentru prima oară pe Alexandru Andrieș, care cânta niște cânte care nu se puteau cânta în regimul acela. Mi se părea că are un curaj absolut fabulos.

Dem Rădulescu era extraordinar, fantastic a fost și eram cu tata în București atunci, l-am abordat ca să-l întreb ce e nevoie ca să fac teatru. Și s-a uitat la mine așa – strâmb cumva și mi-a zis: „multă poezie, drăguță, multă poezie”. Și cam asta a fost toată discuția cu el.

„Multă poezie, drăguță, multă poezie”

– La un moment dat ai spus că te-ai născut la 9 luni, dar aveai 800 de grame și erai cel mai mic copil din Hunedoara. Iar astăzi ești cetățean de onoare. Deci, unul dintre cei mai mari. Viața e surprinzătoare?

– Este, da, viața este surprinzătoare. Într-adevăr, am fost cam cel mai mic copil din Hunedoara cred că până prin clasa a 3-a, a 4-a. Eram foarte mic, o slăbătură, vai de mine. După care, iată, că lucrurile s-au aranjat în așa fel încât am ajuns cetățean de onoare al municipiului Hunedoara.

– Te invit la masă: clean în hrean sau o sofisticărie de modă nouă?

– Clean în hrean, oricând.

– Invitația este un pretext pentru a aluneca un pic spre copilărie. Spre biblioteca mamei tale, spre anii de școală din Hunedoara, spre curtea bunicilor, spre trupa de teatru a tatălui tău. Dar nu ca să zăbovim prea mult, ci ca să te provoc la o comparație între copilăria fără gadgeturi, fără internet, en plein-air și copilăria copiilor noștri trăită din ce în ce mai des static și la lumina monitorului.

– Cea mai frumoasă copilărie din lume am avut. Am încercat, când erau mici fetele, să le ducem la țară, la bunici, să prindă și ele gustul pentru pentru curte, pentru copaci, grădină, flori, pentru toate lucrurile acestea. Le-a plăcut foarte mult, însă, din păcate, nu mai e nimeni acum la țară și nu prea mai avem cum să le ducem acolo. Dar cred că dragostea pentru natură a rămas în sufletul lor.

– Ce este – de fapt – un influencer, Florin? Oricine care țopăie pe o platformă socială? Tu ce influenceri urmăreai, în adolescență? Întrebarea e un pic capcană, un pic ludică, mă refer, de fapt, la bibliotecă.

– Influencerii care m-au format pe mine, să zic așa, au fost Mihail Bulgakov, Kafka, Mayerling, Hemingway. Am avut niște revelații pe la 15-16 ani, așa, și cea mai mare revelație am avut-o în armată. Înainte de a face armata, la 18 ani, începusem Procesul lui Kafka. N-am terminat-o că nu înțelegeam mare lucru. După ce am terminat armata, primul lucru pe care l-am făcut, când am ajuns acasă, a fost să iau cartea aceea și să mă apuc de citit. Am citit-o într-o noapte, toată. Și am înțeles despre ce e vorba, pentru că armata îți provoacă înțelegerea acelei cărți. Da, Kafka este unul dintre autorii mei de suflet, la fel Mihail Bulgakov, Ilf și Petrov – extraordinari. Și mari scriitori. Aceștia au fost influencerii de pe vremea aceea. Și Toma Caragiu, pe care îl vedeam la televizor, Florin Piersic, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu. Petrică Gheorghiu m-a influențat foarte tare, pentru că m-am pregătit cu el ca să intru la teatru și a fost cam primul meu dascăl, să zic așa, în ale teatrului, exceptându-l, sigur, pe tatăl meu, care și el a avut o contribuție fantastică la asta.

Trăim niște vremuri grele

– Cum se anunță vremea, aflăm în fiecare dimineață. Dar vremurile? Vremurile cum se anunță?

– Trăim niște vremuri grele și nu numai din cauza războaielor, din varii motive.

– Cum spunea Cehov: „Destinul ne persecută implacabil”. Dar și când i se dă românului liberul arbitru…

– Chiar dacă ni se dă liberul arbitru, nu știm ce să facem cu el, pentru că suntem acolo, într-un colț mic de planetă, sub influențe mult mai importante. Îl avem, sigur, e acolo, dat de Dumnezeu, dar tot la mâna destinului suntem.

– Ce carte citești?

– Acum nu citesc nicio carte, am citit numai piese de teatru. Și am citit câteva piese de teatru, în ultima vreme, foarte bune. Ultima a fost Beer for breakfast (Bere la micul dejun), de Sean Grennan. Care este o comedie în patru personaje pe care aș fi vrut să o fac cu Gheorghe Ifrim și cu Marius Chivu și să găsim și o fată, o doamnă actriță. O să o găsim și probabil că din toamnă o să ne apucăm să facem acest spectacol.

– Crezi în astrologie?

– Nu neapărat că sunt un mare fan sau cred cu tărie în astrologie, dar ceva trebuie să existe acolo. Foarte multe dintre lucrurile care sunt prezise de astrologie se întâmplă. Sigur, acum poți să spui că și ce a prezis Nostradamus s-a întâmplat pentru că n-a fost foarte clar ceea ce a prezis el. Și, atunci, noi asimilăm anumite evenimente cu ce a zis el. Numai că aici, în ceea ce privește astrologia, eu știu ce influențe pot fi?! N-am de unde să știu. Și dacă nu știu, mai bine nu zic că nu cred. Mai bine zic: cu moderație, aș crede.

– Dacă la teatru s-ar depune un jurământ, ca la medicină, ce jurământ ar fi cel mai potrivit, din punctul tău de vedere?

– Jur să slujesc personajul.

– Nu ești Busu, nu ești actor, ești un tânăr student. Fără un ban în cont, trăiești în cămin, dar vrei să faci o afacere. Sau vrei să faci bani. Peste noapte, așa cum visează majoritatea tinerilor de azi. Ce-ai alege să faci? Sau ai emigra, pur și simplu?

– Sincer să fiu, mi-a venit o idee mai demult. Cred că aș putea să fac o lutărie în care să fac cărămizi. Se fac cărămizi în multe locuri din țară, dar știu că unele dintre cărămizile care se fac la noi nu sunt atât de bune calitativ. Și aș face o cărămidărie cu utilaje foarte bune. Sigur că asta presupune fonduri europene – sau ceva de genul acesta. M-aș descurca cumva, dacă aș fi un student – nu la teatru, ci la o facultate care să îmi permită să gândesc în felul acesta.

Privesc înainte cu foarte mare bucurie. Privesc, înapoi, cu mânie

– Dar ești Busu, ești actor. Ești mulțumit? Privești înainte cu bucurie?

– Sunt foarte mulțumit. Mai ales că, uite, acum am avut și o premieră cu un spectacol care e foarte fain și mi-a plăcut foarte mult să lucrez la el, alături de Costi Diță, Andreea Grămoşteanu, Raluca Petra, Marius Rizea și Angelo Popescu. Am lucrat absolut senzațional alături de ei și de Daniel Hara, regizorul. Am avut o revelație că există înțelegere senzațională între colegii de teatru. Ne-am înțeles perfect, asta este ideea.

– Privesc înainte cu foarte mare bucurie, mai cu seamă că am și proiecte, planuri și de ce să nu privesc cu bucurie?! Colegii la care țin foarte mult îmi rămân alături și uite că lucrurile se mișcă bine.

– Dar înapoi cu mânie? Vreodată?

– De multe ori, pentru că eu am fost un adolescent rebel, încât mă uit înapoi și nu-mi place băiatul respectiv, dar până la urmă face parte din viață și asta.

– Unde te pot vedea oamenii, în ce spectacole, producții cinematografice?

– Cinematografice numai dacă se uită pe platformele de streaming pot să mă vadă, în cele care deja au avut premiere. Am făcut un film pe care s-ar putea să-l vedeți la Cannes, în festival.

Joc Răpire la sala Luceafărul – v-am spus deja distribuția. Mai joc Fidelitate, la sala Gloria, alături de Gheorghe Ifrim și Adelaida Zamfira. Și mai am un spectacol la teatrul Metropolis, care se numește Weekend Comedy, alături de Ioana Mărcoiu, Cristi Popa și Adelaida Zamfira. Și deocamdată trei spectacole sunt de ajuns. În toamnă o să mai vedem. Probabil o să mai fac și altele.

– Transmite ceva „urmăritorilor” tăi despre perioada ce va să vină, despre lucrurile ce chiar trebuie bine făcute de acum înainte. Ce ne rezervă Timpul?

– Măi copii, vremurile care se apropie de noi nu sunt tocmai roz, dar dacă rămânem noi înșine și nu ne sacrificăm pe noi cred că avem o șansă să facem lumea asta mai bună.

CITEȘTE ȘI:

Cum a ajuns Florin Busuioc în TELEVIZIUNE. ”De acolo m-au remarcat”

ALIMENTUL pe care Dem Rădulescu nu l-a mâncat niciodată: „Mi se făcea rău”. Românii îl adoră